Educator
24 septembrie 2024
Eldorado Star Kids anunță concurs pentru suplinirea funcției de
Educator
Ai vrea să faci parte dintr-o echipă care își propune să schimbe educația în Moldova? Ai admirat sistemele de educație din alte țări și ai trăit dezamagirea că la noi nu se întâmplă lucrurile la fel? Ai acum ocazia să schimbi lucruri semnificative în dezvoltarea prescolarilor alături de o echipă tânără, entuziastă, creativă și ambițioasă Eldorado Star Kids.
Ce așteptăm de la tine?
- să zâmbești și să știi să îți construiești fericirea, pentru că numai așa le poți permite copiilor să fie fericiți;
- să fii o persoană caldă, calmă, echilibrată și organizată, care să managerieze cu dăruire grupul de copii;
- să ai grijă de dezvoltarea copiilor să să conștientizezi că ai o influență covârșitoarea asupra formării lor;
- să ai abilitatea de a lucra cu obiective și capacitatea de a înțelege “de ce-ul?” din spatele activităților educaționale.
Sarcinile de bază:
- Respectă prevederile legislației în vigoare în activitate;
- Respectă Instrucțiunea cu privire la Ocrotirea Vieții și sănătății Copiilor;
- Formarea personalității copilului respectînd nivelul și ritmul propriu de dezvoltare;
- Realizează planificări corecte și eficiente ale învățării integrate;
- Asigură protecția copiilor față de orice formă de violență.
Responsabilităţile:
- Poartă responsabilitate de securitatea beneficiarilor pe timpul de activitate;
- Respectă cu stricteţe confidenţialitatea referitor la situaţia beneficiarilor;
- Selectează modalitatile de comunicare in functie de continutul informatiei, particularitatile de varsta si individuale ale copiilor, respectarea diversitatii culturale a acestora;
- Transmite informatii cu caracter instructiv-educativ;
- Faciliteaza comunicarea cu copiii;
- Informeaza periodic familia copilului cu privire la progresul acestuia, comportamentul social etc;
- Cunoaste, respecta si aplica personalizat curriculumul national, corespunzator specificului grupei de copii;
- Elaborează proiecte didactice pentru activitatile desfasurate cu copiii, tinand cont de specificul copiilor;
- Identifica resursele informationale adecvate continuturilor stabilite;
- Amenajează mediului educational in conformitate cu tipul de activitate desfasurata (activitate in perechi, invatarea prin cooperare etc.) astfel incat sa ofere posibilitati multiple de desfasurare eficienta a activitatilor;
- Incurajeaza implicarea copiilor in amenajarea mediului educational;
- Completeaza fişa de observatii asupra copiilor;
- Identificarea nevoilor de formare si planificarea activitatilor metodice;
- Realizează zilnic plimbări scurte cu beneficiarii;
- Încurajează beneficiarii să respecte regimul zilnic al centrului
- Îngrijește de copii conform necesităților acestora.
Cerințe față de candidați:
- Studii superioare de profil;
- Experienţă de muncă minim 3 ani;
- Cunoașterea limbii române / ruse
- Program de lucru full time;
- Pachet social integral;
- Salariu atractiv;
- Mediu de lucru plăcut si dinamic.
Persoanele interesate sunt rugate să expedieze CV cu poză la adresa: starkids2@starkids.md cu specificarea postului pentru care aplică sau să ne contacteze la nr de telefon 069550045.
E-mail: starkids2@starkids.md
Telefon: 069550045
Alte anunțuri publicate de această companie
Joburi similare
Educator(are)
Ela Academy • 24 decembrie 2024, Chișinău
Asistent/ă de educator
Ela Academy • 24 decembrie 2024, Chișinău
Воспитатель
STAR KIDS • 24 septembrie 2024, Chișinău